"Maradona by Kusturica" este un film documentar de 90 minute facut asa cum va dati seama din titlu de catre celebrul Kusturica (scenariul si regia). Filmul documentar a fost realizat pe durata a 2 ani iar subiectul principal este fenomenul Maradona, acel fotbalist conziderat zeu in tara sa natala.
Filmul incepe cu un citat din Baudelaire. Cine stie dinainte cateva despre viata personajului principal intelege de ce.
Maradona este Dumnezeul fotbalului si ca atare nu se putea sa nu existe o biserica Maradoniana in Argentina in care rugaciunea "Tatal nostru" sa fie inlocuita cu rugaciunea "Diego al nostru", obiectul sacru sa fie o minge, iar confirmarea ritualica sa fie golul perfect… inscris cu mana (chiar nu glumesc). Uneori se fac si cununii pe terenul de fotbal, recitandu-se un “Tatal nostru” modificat (se frizeaza blasfemia) in timp ce adeptii poarta tricoul cu nr 10.
Nu stii exact daca sa te amuzi sau sa te ingrozesti cand dupa Ave Maria fetele cu ata in fund si implanturi siliconice (numite balerine si nu stripteuze de catre Maradona) incep sa danseze pe bar. Documentarul urmareste cresterea, gloria si decaderea superstarului in urma consumului de droguri.
Maradona este prezentat intr-o lumina reala, sincera si fara multe artificii tehnice. Sunt prezentate cele mai importante fatete ale sale, respectiv antrenorul, capul de familie si cetateanul Maradona cu parerile sale politice.
Cetateanul Maradona este un anti-imperialist convins. Il urmarim blamand toata clasa politica argentiniana pe care o numeste corupta si total impotriva cetateanului de rand (unde am mai vazut noi asta?) sau discreditandu-l public pe Bush (il denumeste „gunoi uman”) iar pe printul Charles numindu-l “criminal” (sa nu uitam acordul NAFTA care afecteaza grav toata America latina precum si conflictul armat dintre Anglia si Argentina pentru insulele Falkland).
Prin contrast Maradona este un socialist convins, si cum altfel ar putea fi un sud American? Sa nu uitam ca pe acest continent revolutiile se duc cu mitraliera pe masina si cu icoana Fecioarei Maria alaturi.
Muzica filmului este excelenta, ca in toate filmele lui Kusturica, si este facuta de No Smoking (trupa lui Kusturica), Sex Pistols cu binecunoscuta melodie “Good save the Queen” precum si diversi trubaduri locali foarte talentati. Maradona este un infocat adept al lui Che Guevara precum si al lui Fidel Castro. Cu fiecare din acestia are cate un tatuaj pe corp iar cu cel din urma avand la activ si o intalnire de discutii de 5 ore in 1987, intalnire din care a iesit complet cucerit de dictator si cu sapca militara a acestuia pe cap.
Fotbalistul discuta sincer despre cum a ratat copilaria ficelor sale si despre dependenta lui de droguri (a inceput sa le consume pe cand activa la FC Barcelona, dar a devenit dependent atunci cand a jucat in Italia).
Laitmotivul filmului este golul marcat de Maradona in 1986 in partida cu Anglia.
Kusturica face ca povestile lui Maradona sa fie ilustrate cu momente din filmele sale anterioare („Va amintiti de Dolly Bell?”, „Viata e un miracol”, „Tata e in calatorie de afaceri” si „Pisica alba, pisica neagra”).
Kusturica il invita pe Diego acasa la el in Belgrad ocazie cu care ii urmarim la masa in curtea vilei. In replica Diego il duce pe Emir in casa parintilor lui din Argentina. Foarte amuzante sunt momentele neregizate in care Diego saluta din masina trecatorii din Belgrad (nu multa lume il recunoaste). Maradona este biografia unui om exceptional nascut in crunta saracie.
Inedite si impresionante sunt imaginile alb negru in care Maradona copil spune: „Am doua visuri: sa joc la Cupa Mondiala si sa cuceresc Cupa Mondiala”.
Emir ne zugraveste un supraom intr-un film care merita vazut.
Daca Maradona n-ar fi existat el ar fi trebuit inventat si sigur ar fi fost acelasi supraom nesatios (fotbal, mancare, droguri etc).
P.S.-Maradona poarta intotdeauna acelasi tip de ceas simultan la ambele maini. Oare asta este pentru ca timpul este nemilos cu zeii pamantesti?
Filmul incepe cu un citat din Baudelaire. Cine stie dinainte cateva despre viata personajului principal intelege de ce.
Maradona este Dumnezeul fotbalului si ca atare nu se putea sa nu existe o biserica Maradoniana in Argentina in care rugaciunea "Tatal nostru" sa fie inlocuita cu rugaciunea "Diego al nostru", obiectul sacru sa fie o minge, iar confirmarea ritualica sa fie golul perfect… inscris cu mana (chiar nu glumesc). Uneori se fac si cununii pe terenul de fotbal, recitandu-se un “Tatal nostru” modificat (se frizeaza blasfemia) in timp ce adeptii poarta tricoul cu nr 10.
Nu stii exact daca sa te amuzi sau sa te ingrozesti cand dupa Ave Maria fetele cu ata in fund si implanturi siliconice (numite balerine si nu stripteuze de catre Maradona) incep sa danseze pe bar. Documentarul urmareste cresterea, gloria si decaderea superstarului in urma consumului de droguri.
Maradona este prezentat intr-o lumina reala, sincera si fara multe artificii tehnice. Sunt prezentate cele mai importante fatete ale sale, respectiv antrenorul, capul de familie si cetateanul Maradona cu parerile sale politice.
Cetateanul Maradona este un anti-imperialist convins. Il urmarim blamand toata clasa politica argentiniana pe care o numeste corupta si total impotriva cetateanului de rand (unde am mai vazut noi asta?) sau discreditandu-l public pe Bush (il denumeste „gunoi uman”) iar pe printul Charles numindu-l “criminal” (sa nu uitam acordul NAFTA care afecteaza grav toata America latina precum si conflictul armat dintre Anglia si Argentina pentru insulele Falkland).
Prin contrast Maradona este un socialist convins, si cum altfel ar putea fi un sud American? Sa nu uitam ca pe acest continent revolutiile se duc cu mitraliera pe masina si cu icoana Fecioarei Maria alaturi.
Muzica filmului este excelenta, ca in toate filmele lui Kusturica, si este facuta de No Smoking (trupa lui Kusturica), Sex Pistols cu binecunoscuta melodie “Good save the Queen” precum si diversi trubaduri locali foarte talentati. Maradona este un infocat adept al lui Che Guevara precum si al lui Fidel Castro. Cu fiecare din acestia are cate un tatuaj pe corp iar cu cel din urma avand la activ si o intalnire de discutii de 5 ore in 1987, intalnire din care a iesit complet cucerit de dictator si cu sapca militara a acestuia pe cap.
Fotbalistul discuta sincer despre cum a ratat copilaria ficelor sale si despre dependenta lui de droguri (a inceput sa le consume pe cand activa la FC Barcelona, dar a devenit dependent atunci cand a jucat in Italia).
Laitmotivul filmului este golul marcat de Maradona in 1986 in partida cu Anglia.
Kusturica face ca povestile lui Maradona sa fie ilustrate cu momente din filmele sale anterioare („Va amintiti de Dolly Bell?”, „Viata e un miracol”, „Tata e in calatorie de afaceri” si „Pisica alba, pisica neagra”).
Kusturica il invita pe Diego acasa la el in Belgrad ocazie cu care ii urmarim la masa in curtea vilei. In replica Diego il duce pe Emir in casa parintilor lui din Argentina. Foarte amuzante sunt momentele neregizate in care Diego saluta din masina trecatorii din Belgrad (nu multa lume il recunoaste). Maradona este biografia unui om exceptional nascut in crunta saracie.
Inedite si impresionante sunt imaginile alb negru in care Maradona copil spune: „Am doua visuri: sa joc la Cupa Mondiala si sa cuceresc Cupa Mondiala”.
Emir ne zugraveste un supraom intr-un film care merita vazut.
Daca Maradona n-ar fi existat el ar fi trebuit inventat si sigur ar fi fost acelasi supraom nesatios (fotbal, mancare, droguri etc).
P.S.-Maradona poarta intotdeauna acelasi tip de ceas simultan la ambele maini. Oare asta este pentru ca timpul este nemilos cu zeii pamantesti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu