"abia dacă eraţi o imagine incertă a unor ochi jalnici prin perdelele prăfuite de la fereastra unui tren, tremurul unor buze taciturne, gestul fugitiv de rămas bun al unei mănuşi de atlaz din mîna anonimă a unui bătrîn fără destin despre care niciodată n-am ştiut cine a fost, nici cum era, nici dacă n-a fost doar o amăgire a închipuirii, un tiran de batjocură care n-a ştiut vreodată care era dosul şi care era faţa acestei vieţi pe care o iubeam cu o patimă nesăţioasă pe care dumneavoastră nu v-aţi încumetat nici măcar să vi-o imaginaţi de teamă să nu aflaţi ceea ce noi ştiam prea bine, că era grea şi efemeră, dar că nu mai există alta"
Toamna Patriarhului este povestea dictatorului "universale", localizat undeva intre America latina si Caraibe, povestea unor cicluri universale prin care orice dictator, de orice semintie, trece. la modul inexorabil.
Garcia Marquez incerarca sa spuna povestea in fraze cat mai putine (eventual una singura). Cartea nu se citeste foarte usor, iar senzatia este ca autorul debiteaza aceste elucubratii fantastice sub actiunea mescalinei. Poate ca abilitatea sa este tocmai ca el sa fie propriai-i mecalina pentru scris.
Cred ca domnul Cartarescu poate fi gelos pe abilitatile lui Marquez de a scrie totul in mod ultra-oniric. Va recomand aceasta carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu