Ce voi scrie mai jos se doreste a fi un sfat pentru o amica care se afla intr-o situatie in care probabil ne-am aflat fiecare dintre noi candva. Incerc sa-i transmit ceva prin puterea exemplului altora.
Ani in urma, multi oricum ca nici nu mai stiu cati, iubeam o fata. Totul mergea aproape ca uns si ma si vedeam alaturi de ea pentru restul vietii. Numai ca asta era valabil doar din punctul meu de vedere…din al ei putea fi aproape la fel insa…ceva nu era suficient. Mici detalii esentiale, strict materiale, conditionau imperativ din pozitia ei, la acea vreme, viitorul relatiei. Intr-o zi s-a intamplat sa zica stop…tocmai din acele motive. Evident pentru orice asemenea “concediat” o asemenea situatie poate fi greu de acceptat. Imi aduc aminte ca am trecut cu mare greutate, suferinta si intr-un timp destul de lung peste aceasta realitate. In faza in care te simti ranit ca un animal vanat si simti ca nu mai poti…am vorbit cu un amic al meu, om cu mare experienta de viata datorata varstei inaintate si inteligentei cu care intelegea viata si natura umana. Mi-a povestit ca in tineretea sa , dupa razboi, spera la o casatorie cu o domnisoara. Militar in termen fiind, a numarat in gand zilele pana la prima permisie cand urma sa o revada. Intors acasa in prima permisie din armata, a asteptat si mai greu scurgerea timpului pana cand va ajunge sa coboare din tren, in Bucuresti, si sa o sune. La acea vreme singurele telefoane publice din capitala se aflau in aceiasi mica constructive de lemn cu debitele de tutun, un fel de chioscuri cilindrice (imi inchipui eu) din lemn pe care le-am mai prins si eu in copilaria mea frageda. Evident la aceste telefoane era aproape imposibil sa gasesti liber astfel incat trebuia sa stai la o mica coada, dupa cum se nimerea sa ai pe cineva in fata sau nu. Exact asa a patit si prietenul meu….si fara sa vrea sa asculte a constatat ca tipul care folosea telefonul in fata lui tocmai aranja o intalnire cu fata visurilor lui. Urmarea nu are importanta, prietenul meu era acum om casatorit, cu o cariera stiintifica recunoscuta pe multe continente si cu copii de varsta mea. Domnisoara de atunci era si ea acum casatorita, devenind intre timp o doamna respectabila trecuta mult de prima tinerete. Poate cel mult in creierul amicului meu mai staruia gandul la ce-ar fi fost daca…zic poate, pentru ca nu mi-a spus niciodata. Care erau sansele sa i se intample lui, in acea zi, la acea ora, in acel mic debit de tutun asa ceva? Probabil ca infime...si totusi...asa a trebuit sa se intample.
Cam asta pot sa zic si pentru situatia ta. Daca nu mai sunteti impreuna, indiferent de motiv , inseamna ca nici nu trebuia sa fiti. Mergi drept si nu te uita inapoi…este o greseala. Multe lucruri se pot ierta dar sigur nu se pot uita. Te-as sfatui sa urasti, pentru ca dupa ura vine sigur si indiferenta, dar stiu ca este prea grea povara si dureaza prea mult.
Vorba Mariei Tanase din "Cine iubeste si lasa" ...viata sigur va oferi rasplata cuvenita fiecaruia. Te asigur!...si mai vorbim…peste ani.
Va las si ma duc repede ca pierd ultimul episod din "Grasa vesela si slaba trista".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu