Pe linie inainte

Aproape fiecare din noi avem de ceva timp un carnet de conducere si o masina pe care o chinuim prin traficul orasului, dimineata si seara, la job sau in weekenduri care incotro are treaba si placere. Pentru mine orasul ala este Bucurestiul.
Da, sunt multe lucruri pe care un sofer zilnic al acestui oras ar trebui sa le biciuiasca ca sa-si elimine frustraile: ambuteiajele, semafoarele sincronizate cu curul, "pietontii" kamikaze (eventual sa fie si pensionari chiori si fara simtul conservarii va rog, daca se poate), politistii de la circulatie care mai mult incurca decat descurca prin intersectii facand semne ambigue cu membrele lor superioare (jur ca niciodata nu seamana gesturile lor cu cele pe care le-am invatat in cartea pentru examenul de carnet, ci sunt asa un fel de licenta artistica proprie), gropile din asfalt care apar invariabil in fiecare primavara si asa mai departe as putea sa enumar mult timp inca altele.
Ei bine, pe mine, care-s un tip rabdator de fel, toate acestea ma lasa rece, adica nu total rece, recunosc, dar rezist la ele cu stoicism. Ma enerveaza totusi la culme nesimtirea unora. Ce fac acesti confrati de volan ai mei de ma scot din sarite?
Eu de fel sunt genul care respect regulile, n-am luat-o pe scurtaturi de cand ma stiu-si la facultate ma duceam la toate cursurile dar grijuliu sa nu fiu confundat cu tocilarii din prima banca supranumiti de noi, ceilalti, catelusi de luneta- din cauza datului lor din cap constant. Aveam grija sa ma pozitionez strategic in penultima banca. Asa mi se parea mie ca tre' sa fac daca parintii m-au trimis la scoala. De fapt adevarul e ca era infinit mai consumator de timp sa pierzi vremea in sesiune descifrand ca Champollion hieroglifele unui tocilar de la care xeroxasei cursurile. Peste asta se adauga si timpul pierdut ca sa intelegi ce vrusese nefericitul de profesor sa-ti transmita cand tu dormeai strategic acasa. Unde mai pui ca exista si riscul ca acel catelus de luneta sa nu fi inteles nimic datorita tamplelor sale bombate genetic care aratau un creieras "adaptat" numai pentru memorare mecanica si sa ajungi astfel intr-un fel de "telefonul fara fir".
Oricum am divagat, zic dar ca stau de felul meu la rand, pe banda, in timp ce sofez insa altii, cu coatele mai ascutite, trec nepasatori pe langa coloana incalecand linia de tramvai fara rusine. Baietii astia, de cele mai multe ori sunt baieti ca le trebuie coaie, hormon si nesimtire pentru asa ceva, au aproape invariabil niste masini opulente (asta daca nu-s taximetristi cu Logan)-la urma urmei banii nu se fac respectand regulile si stand la coada. Din cand in cand mai gasesti si cate o Eva care presteaza sportul acesta mizand pe coatele ei ascutite de madama. Toti astia de te depasesc pe linia de tramvai cand tu stai cu spume la coada au si un punct slab. Punctul lor slab este refugiul de tramvai de dinainte de intersectie. Odata ajunsi aici baietii mizeaza pe spatiul liber lasat de cate un prostalau cascat din coloana si, fulgerator, isi baga botul masinii in interspatiul aparut. Daca totusi nu exista spatiul ala vor forta nota la modul grobian tragand dreapta de volan si obligand astfel alt fraierici sa le cedeze locul mai de mila, mai de sila sau de frica unei aripi chituite si vopsite.
Ete ca eu nu-s d'ala...ma doare-n cur ca ai jeep, ma doare-n cur si ca iti vine tramvaiul din fata, ma doare-n cur si ca te bagi ca nesimtitul in aripa mea stanga fata (tot i-ar prinde bine sa o schimb), ma doare in cur si ca esti oltean cu tupeu (la urma urmei fiecare a calcat intr-un scuipat de oltean vreodata din care a ramas cu ceva); Uite ca n-am de gand sa-ti cedez nici daca esti o demoazela intarziata la solarul din Dorobanti. Nu ma impresioneaza nici rugamintile tale gestual exprimate si nici uitaturile tale chiorase. Hai sictir si stai acolo pana o sa gasesti fraierul care te lasa, ca eu nu te las-ma doare in cur de tine.

Va invit si pe voi sa va doara in cur de astia, chiar merita!