Intr-o anume toamna, tocmai pentru ca toamna este atat de frumoasa si trista, incepi sa-ti dai seama ca imbatranesti. Atunci analizezi ce ai facut pana in acel moment al vietii.
Cam asta incepe si povestea eroului nostru, un regizor de teatru din New York, aflat la varsta maturitatii. Are o sotie si o fiica adorabila. Intr-o zi este anuntat ca a castigat un mare premiu regizoral care-i da dreptul sa foloseasca oricati bani pentru a monta o piesa monumentala.
De aici lucrurile iau o intorsatura absolut neobisnuita. Dorinta regizorului se transforma intr-o obsesie totala. Planul este sa-si puna in scena propria viata.
Pentru aceasta inchiriaza un hangar gigantic in care recreeaza toate personajele din viata sa, insclusiv pe el precum si toate decorurile in care isi traise viata.
La piesa se lucreaza zeci de ani de zile pentru a fi desavarsita, personajele reale imbatranesc iar odata cu ele si interpretii lor, actorii;
In acest timp in care regizorul si autorul piesei isi proiecteaza minutios viata-aceasta din urma trece pe langa el. Isi pierde familia, permite sa fie indepartat pentru totdeauna de langa fiica sa si in final isi pierde si speranta de a mai iubi.
Oare nu toti facem la fel? Oare proiectand ziduri si structuri care sa ne dea siguranta nu pierdem libertatea? Teoretic puscariasul are cea mai mare siguranta, insa nu are libertate.
Filmul este incarcat de simbolism si de oniric (vezi casa care arde vesnic). Pana acum detine 5 premii si 8 nominalizari.
Vi-l recomand ca fiind un memento necesar pentru fiecare din noi.
De aici lucrurile iau o intorsatura absolut neobisnuita. Dorinta regizorului se transforma intr-o obsesie totala. Planul este sa-si puna in scena propria viata.
Pentru aceasta inchiriaza un hangar gigantic in care recreeaza toate personajele din viata sa, insclusiv pe el precum si toate decorurile in care isi traise viata.
La piesa se lucreaza zeci de ani de zile pentru a fi desavarsita, personajele reale imbatranesc iar odata cu ele si interpretii lor, actorii;
In acest timp in care regizorul si autorul piesei isi proiecteaza minutios viata-aceasta din urma trece pe langa el. Isi pierde familia, permite sa fie indepartat pentru totdeauna de langa fiica sa si in final isi pierde si speranta de a mai iubi.
Oare nu toti facem la fel? Oare proiectand ziduri si structuri care sa ne dea siguranta nu pierdem libertatea? Teoretic puscariasul are cea mai mare siguranta, insa nu are libertate.
Filmul este incarcat de simbolism si de oniric (vezi casa care arde vesnic). Pana acum detine 5 premii si 8 nominalizari.
Vi-l recomand ca fiind un memento necesar pentru fiecare din noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu