Luni la pranz la job…nici musca nu misca.
Stomacul isi cere drepturile firesti. Abandonez munca, sting monitorul si ies sa-mi iau o salata la pachet de la bistroul din colt.
Taximetristii stau cu motorul pornit si picioarele pe bord. Asortatul prosop il tin agatat de gat.
Afara…caldura mare…urasc caldura dar iubesc pe caldurosi. :-)
Pe drumul spre “gradina cu salata” recunosc in fata mea un personaj. Sa fie el?
El este dar totusi nu imi vine sa cred pana nu il vad ca schiteaza un zambet larg. Il stiam pe fostul coleg in Canada de 4 ani, divortat si recasatorit, aspirant la statutul de profesor universitar.
Ne strangem mainile si incepem tirul intrebarilor. Mi-o prezinta si pe Iza (Isa?). Maine pleaca si deja si-a luat bilete de avion..a fost in tara pentru concediu.
Dom’ profesor e la fel de stresat ca pe vremuri de calatoria cu avionul. Tin minte cand il tachinam ca ne batea la cap cu actele de Canada in mana unde sa-si ia locul cel mai sigur in avion in caz de accident.
E la fel, doar ca ceva mai plinut (sa nu zic gras) iar parul il poarta mai mare, chiar exagerat de mare.
Ce face Z? E in Egipt cu un contract. Dar X? Cu Y ai apucat sa mai vorbesti?
Ne despartim amical cu promisiunea ca vom tine legatura…ca si pana acum. L-am avut intoatdeauna in lista de mess dar dupa plecare am considerat ca e mai bine sa nu mai aiba legaturi cu tara natala pentru usurarea acomodarii in tinutul zapezilor.
Si totusi…ne intoarcem intotdeauna spre radacinile noastre. Oare care erau sansele sa ma intalnesc face-to-face cu el pe o strada din Bucurestiul cu peste doua milioane de locuitori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu