joi, 29 noiembrie 2007

Maneaua ucide...neuronul

Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.

"Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica/gagiul pe plajă"


Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.

"Am chef de distractie
3 luni de senzatie"


Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.

"Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina "


„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.

"Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea"


Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi.

"Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta"

Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului

"Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plimbare"


Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului “noaptea” din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.

marți, 27 noiembrie 2007

The tube

Ceas de seara la drum de noapte.
Ma intorceam relaxat de la un curs si stateam undeva la primul vagon al unui metrou nou.
Lume putina. In spatele meu un tanar elegant intr-un sacou cam subtirel pentru vremea asta si cu un fular strengaresc infasurat foarte elaborat la gat. Isi chinuie cu sarg PDA-ul in vazul tuturor.
O duduie (ca altfel nu pot sa-i zic) dolofana si trecuta bine de 30 ani si cu un domn care o urmeaza credincios il abordeaza galagios venind special pentru asta din spate:

Ea -Esti din Tg Jiu…nu-I asa? Nu iti mai stiu numele.
El -Da!
Ea -Si eu tot din Tg Jiu.
Eu (in gand) -Ce mama dracului cautati atunci aici atunci?
Tot eu (tot in gand) -In afara ca detine ansamblul lui Brancusi si ca nu mai are termoficare nu mai stiu nimic de acest oras.
Ea -Unde te duci?
El -Acasa.
Ea -In ce zona stai?
El -….indescifrabil….
Ea (foarte uimita) -Pai si cu ce ajungi asa departe?
El -Mi-am lasat masina la metrou.
Ea -Uite…el e prietenul meu X
Tot ea (franca) -Eu n-am facut nimic in viata….adica in afara ca am prieten…..
El -….vizibil stanjenit…
Ea -Trebuie sa cobor aici….lasa-mi telefonul tau…aaaa da…sau mai bine pe email….. te caut cand am timp si discutam.
Tot ea (foarte tare-coborand) -Te iubesc !
_________________________________________________________
Nota: Toate personajele si intamplarile sunt reale. Orice asemanare cu realitatea nu este deloc intamplatoare.
©cccornel

luni, 26 noiembrie 2007

Baieti de baieti


Scurta definitie
Subspecie (sub)umana de cartier provenita din parinti la prima generatie pe asfalt.

Departe de extinctie in Romania (ba chiar as zice dimpotriva), “baiatul de baiat” sau “baiatul de cartier” poate fi intalnit (din pacate) peste tot.

Scurta descriere pentru recunoastere
“Baiatul de baiat” se imbraca invariabil in “treling” de fas(h) “de marca”, contrafacut si cumparat din targ si se incalta in acelasi mod cu “adidasi” de la aceiasi sursa. Varianta mai “rasata” este in blugi si geaca de motor cu inscrisuri din vinilin.
“Baiatul de baiat” e musai sa aiba o masina din cele trei marci existente (singurele dealtfel pentru el) BMW, Mercedes sau Audi. Motivul excluderii celorlalte marci este parcatul la bloc unde ceilalti trebuie sa te vada si sa te invidieze. Vechimea masinii (BMW bot de rechin din 80 cu leduri adaugate, volan de lemn sau abtibilduri) sau model seria 3 (aia ceva mai veche si nu cea noua) arata cat de sus a ajuns propietarul. Daca in primul caz este foarte clar ca activeaza la termopane sau service auto/vulcanizare, in cazul 2 devine neclar daca, ca si apogeu al carierei, a ajuns in vanzari (de ceva) sau daca tocmai a valorificat apartamentul comunist al bunicii dintr-un cartier muncitoresc.
“Baiatul de baiat” are fix 10-12 clase sau in cazul mai bun e la particulara …evident la facultatea de management sau marketing. :-)
“Baiatul de baiat” e ala care da fleshuri cu farurile in trafic sa te dai din fata lui sau cel care claxoneaza la semafor invariabil pe ceilalti din fata pentru simplul motiv ca nu e primul din coloana.
“Baiatul de baiat” are cate o bata de baseball la vedere in masina (sau orice alt corp contondent) si daca vedeti pe strada un incident fizic intre soferi puteti fi sigur ca cel putin unul face parte din specia mai sus amintita.
Idolul “Baiatului de baiat” este Jiji sau cei doi pe care-i asculta cu obstinatie la maximum (obligand si toata strada la auditie) in boxele supradimensionate ale masinii (Puya si Shisu). In mod variabil pe lista de preferinte a lui mai pot intra si diversi “salami” sau “minune”, manelari despre care crede ca sunt “foarte adevarati frate”.
Areal
Arealul speciei se intinde de-a lungul strazilor dintre blocuri cel mai adesea.Neaparat cartierul trebuie sa fie unul muncitoresc tip dormitor. Mai rar “Baiatul de baiat” poate fi gasit si pe strazile principale, in drum spre o bere la Mall.
Si mai rar “Baiatul de baiat” iese pe autostrazi si drumuri nationale in cate un weekend.
Obiceiuri
“Baiatul de baiat” are pretentia a 2-a zi dupa ce si-a luat masina din targ la loc de parcare, fapt pentru care ridica cu tupeu stergatoarele masinilor care parcheaza de mult timp la blocul din cartieru’ lui, sau mai rau, le zgarie cu cheia pe lateral.
“Baiatul de baiat” nu stie ce masina va avea maine. Pentru cateva sute de euro in plus o sa-si vanda (daca poate) foarte frecvent masina in Vitan.
Hranire
La urma urmei, pentru “Baiatul de baiat” masina nu este decat un mijloc de locomotie pana la locul din cartier unde se vinde saorma cu maioneza si usturoi sau un mijloc de hranire a mandriei exacerbate (in loc de alte motive sunt bune si acestea).
La fel de des poate fi observat in iesiri festive (pentru el) la Mc Donald’s ul din cartier.
In afara orasului se hraneste exclusiv cu o pasta de carne cu mult usturoi fripa pe gratar in diverse stabilimente de pe marginea soselei si numita “mici”.
Imperechere si inmultire
“Baiatul de baiat” se imperecheaza si produce urmasi destul de devreme. Perechea sa “proasta de cartier” sau “STUPIDA STUPIDIS URBANAEUM” naste pui vii.
Perechile de acest gen pot fi usor reperate mai ales in weekend la mall (dealtfel supremul loc de distractie pentru ei).
Din cauza obiceiurilor alimentare “baiatul de baiat” si perechea sa nu traiesc foarte mult dar, din pacate, reusesc sa chinuie cu succes pe ceilalti (vecini de apartament, bloc,scara, plaja, coparticipanti la trafic, etc).
Supravietuirea speciei este asigurata cu success de impuierea fara limita in timpul vietii.

Concluzie
“Baiatul de baiat” este unul din motivele pentru care sunt adeptul filogerontismului, cu aplicatie directa la specia umana.
Nu vi se pare trist? Si mie la fel!
Viitorul suna bine!
Pacat ca nu raspunde nimeni.


P.S. In fotografia atasata este numai masina “Baiatului de baiat”. Pe el sunt sigur ca-l recunoasteti voi.
©cccornel

miercuri, 21 noiembrie 2007

Dansez pentru mine


Fara sa vreau imi trece pe la ureche o stire de "mare" importanta nationala, derulata mecanic la stirile de seara de pe TV. Ce au mai facut nu-s ce concurenti in turul 2 la "celebra" emisiune "Dansez pentru tine" cu scopul de a-si implini nu-s ce vis.
Zic celebra pentru ca asa cred ca este din moment ce pana si Jiji se uita la ea.
Absolut intamplator imi vine in minte "joia neagra" si celebrul crah mondial dintre 1922 si 1933.
In SUA erau la moda in acele vremuri de mare saracie un fel de "concursuri" de dans la care premiul cel mare era o masa indestulatoare.
Zic un fel de concursuri pentru ca numai de dans nu era vorba....dupa un maraton de zile si nopti castiga perechea care mai putea sa stea in picioare.
Nu vreti sa stiti ce spectacol ingrozitor ascundea acest gen de competitie dupa primele 12 ore.
Mie unuia emisiunea de mai sus imi pare o reeditare a vechiului tip de concurs...cred ca si conditiile de desfasurare sunt destul de identice. Ce trist !
©cccornel

Drama sentimentala




Se cunoscusera pe prima pagina ea era "un tanar manechin
de 21 ani 1.80 inaltime 55 kg 90-60-90" el-
"recidivistul periculos autor al unei spargeri la fabrica
producatoare de lichid de frana" stateau alaturi vecini de
articol si nu puteau sa nu se placa chiar daca ar fi vrut sa
stie mai multe unul despre celalat. Fusese o poveste de
dragoste scurta si trista. In jurul lor cadeau avioane deraiau
trenuri se produceau cutremure devastatoare si crime cu
sange cald situatia interna era grava si nici cea
internatioanala nu se simtea prea bine dar ei se citeau
frenetic numai pe ei la nesfarsit mereu si mereu aceleasi
cuvinte aceleasi litere si aceleasi spatii A doua zi insa pe
prima pagina ea se trezi singura probabil ca el nu mai
prezentase interes si nimeni nu-l mai scrisese. Gurile rele
spun ca ar fi fugit cu stripteuza din pagina 2 care avea
ce-i drept o fotografie superba gurile bune spun ca de fapt
ei se mai iubesc si acum in caldura raftului unei biblioteci
sau printre cutele unui pachet in care a fost invelit salamul
dar ce pret poti sa pui pe zvonuri si oricum lucrurile astea
nu mai intereseaza pe nimeni

____________________________________




© Poezie reprodusa in aceasta pagina cu acordul autorului. Toate drepturile rezervate-R. Coravu

luni, 19 noiembrie 2007

Funny message


Am ras 15 minute dupa aceasta replica...jur pe rosu !

©cccornel

Aggression

Sambata seara imi suna fixul... si cum mi-am format un reflex din a ma uita pe ecran sa vad numarul am facut-o si de aceasta data.
Surpriza a fost ca eram sunat de pe un numar de telefon cu doua cifre.
Am fost sigur ca sunt contactat din spatiu de oarece natie extraterestra.
Emotionat am apropiat receptorul de ureche, fapt pentru care am auzit imediat: "Acesta este un mesaj inregistrat din partea doamnei Anca Boagiu...."
Am inchis fulgerator cu sudalma de rigoare pe buze...sunt dezamagit ca nu m-au contactat alti aliensi decat acestia...si oricum....doamna nu e chiar doamna....au oare voie sa apeleze la aceste metode? Inteleg ca nu este interzis in vreo lege scrisa...dar cele nescrise ce zic?

P.S. Si cand te gandesti ca tara asta are probleme mult mai grave iar ei se joaca cu mesajele inregistrate. O intrebare capitala ma bantuie inca: Is Elodia dead?

©cccornel

duminică, 18 noiembrie 2007

Dansez pentru tine

Petrica ne-a dansat sambata seara, la ora de maxima audienta, impreuna cu mult mai tanara iubita un tango mai putin pasional la "Dansez pentru tine". Vorba lui Exarhu (dar despre alt personaj politic in aceiasi postura de dansator-"e ca si cum ti-ai arata kestia (doamne iarta-ma) in piata constitutiei in scopuri umanitare.") In anii 90 toate fetele de la Apaca si-ar fi facut sepuku. Desi genuchii sunt ceva mai rigizi scopul nobil scuza mijloacele (a zis-o oare Gambetta?).
Ce ti-e dom'le si cu criza barbatului in varsta de mijloc (sic)!
Se putea si mai rau...sa-si cumpere o masina decapotabila rosie.

©cccornel

Intrebari...

Cat din viata noastra sta oare sub semnul destinului si cat sub cel al liberului arbitru?...poate vom afla la final...pana atunci... numai presupuneri.

Oare ce viseaza oamenii? Visam aceleasi lucruri dar in "culori" foarte diferite? Poate ca da...ar fi singura explicatie valabila pentru o lume de oameni singuri.

©cccornel

miercuri, 14 noiembrie 2007

Cronicuta de film-Vremea tiganilor (1988)


Vremea tiganilor (1988)
Dom za vesanje (Time of the Gypsies)
Regia: Emir Kusturica
In rolurile principale:
Davor Dujmovic=Perhan
Bora Todorovic= Ahmed
Husnija Hasimovic= Merdzan (Uncle)
Ljubica Adzovic= Khaditza (Grandmother)
Sinolicka Trpkova= Azra (girlfriend)
Zabit Memedov= Zabit (neighbor)

Zilele astea, in plina nastere a unui current legal anti-rromanesc in surorile noastre de ginta latina, Spania si Italia, DVD ul meu a avut ocazia sa primeasca spre revizionare filmul lui Emir Kusturica-“Vremea tiganilor” din 88.
Pe scurt…Perhan este fiul nelegitim al unei tiganci si al unui soldat sarb pe care nu l-a cunoscut niciodata. Se indeletniceste cu prepararea varului prin metoda traditionala de ardere in cuptor pentru o mica afacere (falita din start) a unchiului sau, mare afemeiat si jucator de carti.
Mediul este un sat mizer de tigani undeva in fost Iugoslavie. Nu lipsesc din film maidanele, noroaiele, cocioabele din placaj si gastele albe.
Perhan si sora lui (grav bolnava) sunt crescuti de catre bunica lor, tiganca veritabila cu puteri oculte vindecatoare si multe fuste. Tanarul care mosteneste o mica parte din harul bunicii, se indragosteste iremediabil de o tanara tiganca pe nume Azra.
Evident putinii bani ai bunicii nu sunt de ajuns pentru a cumpara o mireasa. Scena fantastica de film (imagine si muzica) de Sf. Gheorghe cu tigani si focuri pe apa.
Imposibil sa nu faci legatura intre scaldatul ritual pentru purificare in Gange si scena din film.
Dupa o tentative tragic-comica de sinucidere prin spanzurare (de clopotul bisericii), victima a unei escrocherii pusa la cale, evident tot de un tigan (Ahmed-seicul tiganilor proaspat intors din Italia), Perhan ajunge in Italia.
Ajuns aici peisajul seamana izbitor cam cu ce vedem astazi la stirile televizate (rulote dezafectate sub poduri periferice, cutii de carton, bordeie si multa mizerie).
Va reamintesc ca filmul este facut in 1988.
Dupa refuzurile initiale de a intra in afacerile banoase ale lui Ahmed (cersetorie cu ajutorul copiilor minori sau chiar sugari, furturi din buzunare, furturi din locuinte, prostitutie etc), Perhan cedeaza sub presiunea imposibilitatii de a trimite bani la Ljublijana surorii lui in spital.
Absolut bestiala este scena violului in grup al “locotenentilor” lui Ahmed asupra viitoarei prostitute a grupului.
Legea in grup se face cu bataia, chiar si pentru fiecare centima nepredata de bietii copii.
Perhan face "pasul" si incepe sa “produca” principalele venituri ilegale ale grupului….in speranţa că acum va fi acceptat de familia iubitei sale şi că se va putea căsători cu Azra. La intoarcere Perhan o găseşte pe aceasta însărcinată, copilul fiind, după toate probabilităţile, rezultatul relaţiei consumate între fată şi unchiul băiatului, Merdzan, un personaj amuzant, dar în acelaşi timp odios.
De aici lucrurile se complica infinit, fara sa lipseasca omorurile din razbunare, abandonul copilului si deziluzia unei a doua inselatorii totale a aceluiasi Ahmed (dar nu neaparat in aceasta ordine).
In final Perhan moare dar nu inainte de a-si regla conturile.
Interesant este faptul că Davor Dujmovic, actorul ce-l interpretează pe băiat, are la rându-i o soartă potrivnică. Acesta se spânzură în 1999, la doar 30 de ani, în urma unei depresii adânci (combinată cu un consum îndelungat de droguri).
Nu lipsesc din film celebrele motive ale cutiilor de carton umblatoare, al voalului de mireasa luat de vant sau al pasarilor albe. Singurul personaj , care mai apare si inalte filme ale aceluiasi regizor, si care ramane in nota de tigan indragostit de viata si chefliu incurabil este lautarul Zabit (Zabit Memedov).
Pe cei trei copii ai lui din film ii cheama Rambo, Elvis si Jasher.
Vorba de duh a aceluiasi tigan simpatic: “O sa sar peste umbra mea sau o sa-mi schimb viata” sau “Viata e o iluzie. Soarta se poate intoarce chiar maine.”
Alte vorbe de duh din film: “De cand am inceput sa mint nu mai cred in nimeni” “Daca nu mai crezi in nimeni, Dumnezeu o sa-ti intoarca spatele.”

Excepţional film, nu-l rataţi!


Concluzii:Pe Kusturica il descoperisem in anul 96 prin intermediul unei casete video cu filmul “Underground”-(marele premiat al anului precedent la Cannes pentru regie)-unul dintre cele mai anticomuniste filme pe care le-am vazut vreodata. Incepusem sa-l suspectez totusi de mult timp, pentru filmele lui idilice si romantice despre poezia vizuala si muzicala de o apartenenta etnica aparte. Filmul in cauza il disculpa total.
Concluzia mea este ca e un film dur si antitiganesc. Vedem in film in plina “splendoare” beneficiile multiculturalismului etnic intr-o tara mult prea permisiva si naiva.
Occidentul descopera ca in afara de muzica fantastica a satrelor de tigani acestia mai au si mirosuri exotice (si “obiceiuri” specifice si azi);
Fara sa fac din discutiile actuale din media o “problema tiganeasca” , inca nu cred in civilizarea prin vreo metoda a aceste semintii. O veche legenda povesteste despre un bluestem referitor la fabricarea cuielor din crucea Mantuitorului Isus.

P.S. Va duc aminte ca filmul este facut in 88. Ce descopera acum , brusc, in 2007 Italia se cam arata in filmul facut in anii 80.
P.S.2 Candva citisem despre trimful la opera Bastille din Paris a unui spectacol de opera punk inspirit din subiectul acestui film.
Cineastul sarb a reluat subiectul filmului sau "Vremea tiganilor" pentru a compune o opera punk impreuna cu trupa sa de muzica, No Smoking Orchestra.Ce pacat ca opera nu a fost pusa in scena la Roma!
©cccornel

luni, 12 noiembrie 2007

Blair se converteste la catolicism

Fostul premier britanic Tony Blair se va converti la catolicism in urmatoarele cateva saptamani, scrie ziarul catolic "The Tablet", citand apropiati ai fostului prim ministru. Blair, a carui sotie si cei patru copii sunt de confesiune catolica, a vizitat Vaticanul de mai multe ori, fiind primit in audienta atat de fostul papa, cat si de actualul suveran pontif.

Cum absolut nimic nu este intamplator am putea fiecare din noi sa ne intrebam cat de intamplatoare este decizia si ce semnificatie are. Reflectie placuta !

Operatiune incheiata cu succes!

"Romania este pe primul loc in topul tarilor din regiunea Europei Centrale si de Est, in functie de autoturismele noi vandute in primele noua luni ale anului"...releva un studiu realizat de Jato Dynamics, citat de Mediafax.
"Dupa Romania, locul al doilea in clasament l-a ocupat Polonia, cu 217.412 autoturisme noi in primele 9 luni."
Inutil sa amintim ca Polonia are o populatie cu 40% mai mare decat Romania iar suprafata cu numai 25% mai mult.

Alta stire ceva mai veche de care este responsabila Ziarul Financiar ne arata ca 70% din casele noi care s-au vandut anul acesta in Romania au fost cumparate cu banii jos (nici vorba de banca, sau de credit ipotecar).

Nu are rost sa mai asteptam si statistica referitoare la cat sau ce au castigat anul acesta curvele de lux autohtone.
Concluzionez sec ca in acest an operatiunea de asfaltare si montare a 3 randuri de borduri a fost un real succes financiar.
Asteptam cu interes bugetul pe anul viitor.

©cccornel