miercuri, 27 august 2014

Sa invatam sa fim mediocri

„Într-o societate mediocră, cei care ies din normă, care reușesc să înfrângă damnarea prestabilită, trebuie să facă față unui asalt multiplu, atât direct, din partea celor interesați oneros, cât și indirect (printr-o susținere tacită, dar uneori și expresă) din partea celor din aria în care profesează (care nu mai pot folosi drept scuză pentru propriul eșec scuza conform căreia ”nimeni altcineva n-ar fi putut face mai mult în România”).”
http://romaniacurata.ro/cui-ii-e-frica-de-catalin-tolontan-si-de-presa-curata/

luni, 11 august 2014

SS

"Recent, fotografia a devenit o distractie aproape la fel de comuna ca sexul sau dansul- ceea ce inseamna ca, la fel ca orice alta arta produsa in masa, nu este practicata de majoritatea oamenilor ca arta. Este un ritual social, o cale de aparare impotriva tristetii si un instrument al puterii. "Susan Sontag

duminică, 10 august 2014

Lenea în viziunea unui general de armată

"Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg. Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.
În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
  • gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și
  • atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).
În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:
  • A: prost și leneș
  • B: inteligent și harnic
  • C: prost și harnic
  • D: inteligent și leneș
Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.
Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.
Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.
Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație."
 
Acest lung citat este reprodus de aici, unde puteti citi mult mai mult despre acest subiect foarte interesant.
Felicitari autoarei pentru sinteza.
Ar fi interesant ca acest text sa ajunga sa fie citit si inteles de catre orice conducator de oameni, manager, general de osti, leader sau cum s-or mai numi astazi ei. 
Si mai interesant ar fi sa avem o statistica a populatiei active romanesti, bazata pe aceste criterii.